Regula nr. 1: Ţigările, alcoolul şi armele NU omoară oameni. Oamenii omoară oameni.
Regula nr. 2: Dacă vrei, poţi. DACĂ VREI.
Regula nr. 3: Pleacă urechea la vântul munţilor până se retrag apele…
Bazat pe memoriile scriitorului american Dito Montiel, filmul “A guide to recognizing your saints” prezintă evenimente semnificative, în cea mai mare parte triste din adolescenţa şi din tinereţea acestuia. Reîntorcându-se după 15 ani în New York, Dito rememorează toate evenimentele care l-au transformat, l-au marcat şi l-au iniţiat în viaţă. Pentru că suntem ceea ce suntem iar cu deciziile luate trebuie să trăim toată viaţa, Dito realizează mai mult sau mai puţin că ceea ce l-a ţinut în viaţă şi l-a ferit de pericole este foarte posibil să fi fost un noroc chior dar şi un miracol venit din partea unei supraputeri, din partea unor „sfinţi”.
Filmat simplu şi cu un sunet impecabil, filmul lui Montiel reprezintă masteratul vieţii. Nicio educaţie Ivy League nu te poate pregăti pentru ceea ce te aşteaptă în viaţă. Neavând vreun viitor sigur, toţi amicii lui Dito alunecă spre panta pierzaniei. Dar să facem cunoştiinţă cu ei: „My name is Diane and I like to fuck”, „My name is Guiseppe and I’m Antonio’s brother”, „My name is Jenny and everyone’s a fucking joke”, „My name is Antonio and I’m a fucking piece of shit. That’s who I am”, „I’m Laurie… and everyone is going to leave me. I know they are”, „My name is Dito… and I’m gonna leave everybody in this film”…
A Guide to Recognizing your Saints se poate compara cu Cidade de Deus, deşi din filmul lui Montiel lipseşte violeţa crudă prezentă pe străzile din Rio. Şi totuşi, la fel ca în Cidade de Deus, „sfinţii” veghează şi îţi pot schimba destinul, binenţeles dacă asta doreşti şi tu…
Un tip intră într-un bar şi cere un pahar cu apa. Barmanul scoate puşca şi trage pe lângă tip. Omul plăteşte paharul cu apă, lasă bacşiş şi spune şi mulţumesc. De ce? … Pentru că sughiţa… Întotdeauna soluţiile cele mai la îndemnână nu sunt şi soluţiile cele mai bune. Pentru Dito soluţia a fost fuga. O fugă care i-a destrămat familia şi l-a înstrâinat de toată lumea. Dar totodată a fost şi o fugă sănătoasă pentru el şi pentru viitorul lui. Totuşi sfinţii lui Dito nu au fost niciodată în cer… „just like I said – I left everything, and everyone. But no one, no one has ever left me”.
