Unu plus unu fac doi. La fel cum două molecule de hidrogen plus una de oxigen fac apa. La fel cum cacao plus lapte egal ciocolata. Simplu? Nu!
Regizat de Lasse Hallstrom în anul 2000, filmul Chocolat o prezintă pe Vianne, nou-venită într-un sătuc conservator din Franţa de după război. Şi ca să-i sâcâie şi mai mult pe francezi aceasta îşi deschide o ciocolaterie chiar în faţa bisericii. Şi asta nu ar fi aşa de grav dacă nu ar fi fost Postul Paştelui şi dacă primarul satului, Contele de Reynaud, nu ar fi inchizitor.
Morala catolică este cea care domină şi dictează vieţile oamenilor din acel sătuc francez. Nimeni nu iese din cuvantul Domnului. Domnului Conte de Reynaud. Iar această simplitate a vieţii este stricată în momentul în care apare Diavolul: ciocolata. Chocolat este făcut în ciuda pofticioşilor. Este imposibil să nu îţi doreşti o bucăţică de ciocolată în momentul în care vezi filmul. Până şi celor care nu le place ciocolata nu au încotro şi tot vor căuta raftul cu bunătaţi din cacao şi lapte.
Hallstrom face un film care se topeşte uşor ca o bomboană de ciocolată. Totul este lent, personajele se mişcă cu viteza a doua până în momentul când gustă din raiul ciocolatiu. Atunci se transformă. Atunci devin oameni şi încep să trăiescă. Arborele de cacao se mai numeşte şi „Arborele vieţii”. Ciocolata mai semnifică şi bunăstare dar şi pasiune şi totodată lux. Micului sătuc paralizat în vremurile Inchiziţiei îi lipseau şi viaţa şi bunăstarea şi pasiunea şi luxul. Dar ciocolatei nu-i poţi rezista.
În viaţă toţi trebuie să respectăm regulile. Altfel ar ieşi haos şi nu se mai poate trăi. Dar oare se poate numi viaţă, acea trecere prin timp şi spaţiu fără nicio alunecare la vale de pe deal?
