Chocolat

Unu plus unu fac doi. La fel cum două molecule de hidrogen plus una de oxigen fac apa. La fel cum cacao plus lapte egal ciocolata. Simplu? Nu!

Regizat de Lasse Hallstrom în anul 2000, filmul Chocolat o prezintă pe Vianne, nou-venită  într-un sătuc conservator din Franţa de după război. Şi ca să-i sâcâie şi mai mult pe francezi aceasta îşi deschide o ciocolaterie chiar în faţa bisericii. Şi asta nu ar fi aşa de grav dacă nu ar fi fost Postul Paştelui şi dacă primarul satului, Contele de Reynaud, nu ar fi inchizitor.

Morala catolică este cea care domină şi dictează vieţile oamenilor din acel sătuc francez. Nimeni nu iese din cuvantul Domnului. Domnului Conte de Reynaud. Iar această simplitate a vieţii este stricată în momentul în care apare Diavolul: ciocolata. Chocolat este făcut în ciuda pofticioşilor. Este imposibil să nu îţi doreşti o bucăţică de ciocolată în momentul în care vezi filmul. Până şi celor care nu le place ciocolata nu au încotro şi tot vor căuta raftul cu bunătaţi din cacao şi lapte.

Hallstrom face un film care se topeşte uşor ca o bomboană de ciocolată. Totul este lent, personajele se mişcă cu viteza a doua până în momentul când gustă din raiul ciocolatiu. Atunci se transformă. Atunci devin oameni şi încep să trăiescă. Arborele de cacao se mai numeşte şi „Arborele vieţii”. Ciocolata mai semnifică şi bunăstare dar şi pasiune şi totodată lux. Micului sătuc paralizat în vremurile Inchiziţiei îi lipseau şi viaţa şi bunăstarea şi pasiunea şi luxul. Dar ciocolatei nu-i poţi rezista.

În viaţă toţi trebuie să respectăm regulile. Altfel ar ieşi haos şi nu se mai poate trăi. Dar oare se poate numi viaţă, acea trecere prin timp şi spaţiu fără nicio alunecare la vale de pe deal?

Everybody’s Fine

Probabil cel mai bun lucru de pe pământ este faptul că nu îţi alegi părinţii. Pur şi simplu te trezeşti cu ei legănându-te fără să ai puterea să te opui. Al doilea cel mai bun lucru de pe pământ este faptul că ei, părinţii, te fac om. Şi dacă mai ai şi noroc, vei ajunge OM.

Remake al filmului italian “Stanno tutti bene” din anul 1990, “Everybody’s fine” urmăreşte experienţele bulversante ale unui bărbat văduv pe nume Frank Goode, care descoperă cu stupoare că soţia decedată era singura conexiune pe care o avea cu cei patru copii înstrăinaţi şi ca el nu ştie prea multe amănunte despre modul în care îşi căstiga traiul de zi cu zi aceştia. Astfel se decide să înceapă  o călătorie de-a lungul şi de-a latul Americii pentru aşi găsi copiii şi pentru a vedea cu ochii lui cum se descurcă.

Ironia sorţii.  Frank Goode a lucrat toată viaţa într-o fabrică de cabluri telefonice, cabluri care de-a lungul anilor au adus atât de aproape milioane de fraţi, surori şi părinţi. Şi tocmai familia lui este instrăinată. Tot ironia sorţii, tot ce credea el despre copiii lui este fals. Toţi se zbat să depăşească momente negre ale existenţei lor, toţi sunt pe marginea prăpastiei uitându-se în zare doar pentru un ultim semn pentru a sări. Semnul vine dar nu este semnalul saltului ci al salvării. Pentru că al treilea cel mai bun lucru de pe pământ este faptul că părinţii te vor salva. Întotdeauna. Invariabil. De oriunde. Oricum.

Al patrulea cel mai bun lucru de pe pământ este faptul că părinţii vor fi întotdeauna mândrii de copiii lor. Niciodată nu vei fi un ratat în ochii lor. Iar scena de final cu tabloul cu stâlpii de telegraf este dovada. Robert de Niro este exceptional în rolul tatălui. Şi-a scuturat foarte bine toate rolurile de mafiot şi a ajuns tatăl neobosit în ai face fericiţi pe copiii lui. Şi la final fericirea este tot ceea ce contează. Cele căteva minute în care copiii se adună în jurul aceleaşi mese din casa părintească.

Iar al cincilea cel mai bun lucru de pe pământ ar trebui să fie faptul să ştim să-i apreciem cât timp îi avem lângă noi…