Primăvară, Vară, Toamnă, Iarnă şi iarăşi Primăvară

Viaţa este ciclică, precum anotimpurile, Primăvara – ne naştem şi copilărim, Vara – suntem adolescenţi, Toamna – suntem oameni în toată firea, Iarna – devenim bătrâni şi iarăşi Primavară când devenim părinţi sau bunici. Această metaforă este prezentă în filmul Spring, Summer, Fall, Winter and Spring – Primăvară, Vară, Toamnă, Iarnă şi Primăvară regizat de sud-coreeanul Kim Ki Duk în 2003.

Filmul Primăvară, Vară, Toamnă, Iarnă şi iarăşi Primăvară spune povestea unui băieţel care locuieşte într-un mic templu plutitor alături de un bătrân maestru După câţiva ani, mai bine spus după un anotimp, pentru că filmul prezintă viaţa maestrului şi copilului pe anotimpuri, băiatul devenit acum un tanar în toată regula, experimenteaza primele contacte sexuale cu o tânără venită la templu pentru a fi vindecată de maestru. Fata părăseşte templul şi imediat după ea şi tânărul numai că în timpul „Toamnei” viaţa lui devine un adevărat infern. Astfel băiatul se întoarce la templul de pe lac pentru a găsi iluminarea spirituală de care are acum atâta nevoie. Însă filmul lui Kim Ki Duk este mult mai mult de cât atât.

Cu o singură vizionare a filmului Primăvară, Vară, Toamnă, Iarnă şi iarăşi Primăvară nu cred că puteţi să descoperiţi simbolurile din acest magnific film. În primul rând filmul este bazat pe ideea ciclicităţii naturii şi a vieţii (idee de baza a filosofiei taoiste). Mai apoi avem apariţia câtorva animale despre care aţi putea să credeţi că rolul lor in film este inutil dar nu este deloc aşa: la budişti pisica, alături de şarpe, este asociată căderii în păcatele pământeşti, lumeşti (reprezentate în film prin sexualitate/desfrâu şi, apoi, crimă). Tot la budişti, pisica şi sarpele, deşi condamnate pentru faptul că n-au fost impresionate de moartea lui Buddha, sunt o marcă a înţelepciunii superioare. În acelaşi registru simbolistic, scrierea apare ca realizare, ca eliberare (şi nu ca evocare în cadrul meditaţiei). De aici, ideogramele pictate cu coada pisicii şi, ulterior gravate cu arma crimei sunt instrumente, în mare masură simbolistice, ale ispăţirii.

Templul din mijlocul apei poate fi comparat cu floarea de lotus care, din punctul de vedere budist, este natura lui Buddha neatinsă de mediul înconjurator noroios al lui samsara. Giuvaierul în lotus este universul receptacul al legii, iluzia formală sau Maya, din care apare nirvana. Şi nu în ultimul rând avem apa care poate fi un element al nemuririi, al tinereţii veşnice şi al invincibilităţii, element al vitalităţii , al regenerării şi al învierii, element al metamorfozei, element al distrugerii dar şi element al genezei. Toate aceste simboluri completează povestea iar fără ele nu ajungem la esenţa adevărată a filmului.

Primăvară, Vară, Toamnă, Iarnă şi iarăşi Primăvară este despre viaţă, despre educaţie, despre respect şi onoare dar mai este şi despre suflet şi spirit. Şi până la urmă sufletul este cel mai important din om. Banii îi poţi avea azi iar mâine îi poţi pierde. Casele se construiesc dar se mai şi dărâmă iar maşinile sunt doar nişte fiare. Doar sufletul este cel ce rămâne din om.

Filip cel Mare, tatăl lui Alexandru Macedon, pe patul de moarte fiind a avut o singură dorinţă: să fie îngropat cu mâinile întinse, pentru a arăta lumii că nimeni nu ia cu el niciun fel de bogăţie…