Oraşul Câinilor sau Oraşul lui Dumnezeu?

Dogville. DOG… Dar hai sa-l scriem invers GOD… Aşadar, Oraşul câinilor sau Oraşul lui Dumnezeu. Aceasta este întrebarea pusă de filmul lui Lars Von Trier, Dogville, regizat în 2003.

Filmul este o poveste anti-americană spusă simplu de camera de filmat a danezului Von Trier. Dogville este un dead-end town din Munţii Stâncoşi, „un orăşel superb în mijlocul acestor munţi magnifici”, unde frumoasa Grace (interpretată magistral de Nicole Kidman) se refugiază de gangsteri. Până acum nimic neobişnuit. Ba mai mult pare o poveste foarte “americana”. Dar Von Trier este plin de surpize.

Oraşul Dogville a fost construit în studio, din câteva linii trase cu creta, străzi, case, chiar şi un câine, zidurile sunt transparente: din străzile sale se poate privi, dacă cineva ar vrea într-adevăr să vadă, ceea ce se întâmplă în interiorul caselor iar peisajele sunt fictive. În tot acest decor care seamănă mai mult a decor de teatru decât de film, Grace încearcă se ascundă. Grace. Graţie. Un nume predestinat dar nu pentru acest film. Grace care are guler şi manşete de blană dar  rămâne umilă prin replici precum “nu merit pîinea asta” chiar dacă recunoaşte “am fost crescută ca să fiu arogantă”. Cele câteva familii ale orăşelului se pun de accord să o ajute pe Grace să se ascundă însă în schimbul unor favoruri făcute de ea, favoruri de natură fizică la început apoi de natură sexuală.

Povestea spusă de Dogville s-ar fi putut întâmpla oriunde, oricând şi în orice ţară: o tânără fugară, Grace, este ascunsă şi adapostită de locuitorii micii localităţi; câteva capitole mai târziu pentru că filmul este împărţit în 9 capitole şi-un epilog, “binefăcătorii” ei se dovedesc cei mai nemiloşi călăi. Locuitorii din Dogville sunt puşi în faţa unei probleme morale: sunt de accord să salveze o femeie care ar putea reprezenta un pericol pentru vieţile lor, primind în schimb numai mai mult nici mai puţin decît bunătate şi ajutor? Dar şi Grace are de-aface cu o problemă atunci când simte pe propria piele cruzimea locuitorilor din Dogville: îi poate ierta sau se va răzbuna?

Von Trier îi dă filmului Dogville un iz biblic. Pornit la drum cu conceptul Noului Testament “Iubeşte-ţi aproapele” filmul se întoarce 180 de grade şi se duce la conceptului Vechiului Testament “ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”.

Finalul filmului Dogville a lui Lars Von Trier face toţi banii. Dacă timp de 140 de minute am văzut cum bunătatea, solidaritatea, fraternitatea şi ajutorul reciproc nu foloseste la nimic în ultimele 10 minute ale peliculei Grace face ce fiecare spectator care a rezistat până la acel punct gândeşte: se răzbună arzând din temelii oraşul câinilor. Pentru că Dumnezeu plecase de mult din acel oraş uitat de lume…